Sari la conținut

ANI cere revocarea din funcţie a nouă aleşi locali, stabiliţi de instanţă ca incompatibili

„Solicitarea se bazează pe faptul că mai multe autorităţi locale refuză în mod nejustificat destituirea din funcţii a persoanelor care se fac vinovate de încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile sau conflictul de interese”, arată ANI, într-un comunicat de presă.

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat aplicarea sancţiunilor disciplinare - după ce s-a stabilit că sunt în incompatibilitate - pentru: Dănuţ Radu, consilier local, Becicherecu Mic, judeţul Timiş; Ioan Fofiu, viceprimar în localitatea Lazuri de Beiuş, judeţul Bihor (perioada 2008 - 2012), în prezent consilier local; Daniel Năstase, viceprimar în Verneşti, judeţul Buzău (perioada 2008 - 2012), în prezent primar; Elena Mădălina Obadă, viceprimar în Fundulea, judeţul Călăraşi, în prezent consilier local; Iuliana Livia Gomes Tudorache, primar în Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa; Aurel Leşuc, primarul localităţii Tudora, judeţul Botoşani (perioada 2008 - 2012), în prezent consilier local; Cosmin Gabriel Pîrvu, consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti; Marian Toniţa, primarul localităţii Bălăşeşti, judeţul Galaţi (în perioada 2008 - 2012).

De asemenea, ANI a mai cerut aplicarea sancţiunilor disciplinare în cazul lui Vasile Pruteanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pentru care există o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind conflictulul de interese în care s-a aflat.

În plus, ANI a dispus amendarea Consiliului Local Becicherecu Mic, Consiliului Local Fundulea şi a Consiliului Local Lazuri de Beiuş.