Sari la conținut
News Alert

Animale otrăvite pe păşune

Luni dimineaţa, mai mulţi fermieri din localitatea bihoreană Talpoş şi-au găsit o parte din animale moarte. O vacă, două oi şi trei câini au căzut pradă unor momeli otrăvite.

„Au aruncat cu cornuri pe păşune şi animalele au mâncat”, spune Cristian Tripe, fermier.

„Îi otravă. Îi ceva roşu, băgată carne şi ceva peşte în ea, anume făcută ca să moară (animalele, n.r.)”, spune un alt fermier.

„Ne e frică să le mai lăsăm, le ţinem acasă până vedem la ce se ajunge cu treburie astea”, spune un alt sătean.

Medicul veterinar din comună a confirmat că e vorba de o moarte nenaturală.

„Animalul prezenta simptome de intoxicaţie, dar cu certitudine ne vor spune doar analizele de laborator dacă este otravă sau nu este”, a spus Mircea Maghiar, medic veterinar.

S-au recoltat probe de la carnesiere, a ajuns la laborator și urmează să ajungă și momelile. Ne apucăm la lucru și două-trei zile durează”, a declarat Aurel Indrie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.

Nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva pe păşunea din Talpoş. Anul trecut, 25 de oi au murit în condiţii suspecte, iar procurorii n-au rezolvat cazul nici acum.