Sari la conținut

ANM: Ploi torenţiale şi descărcări electrice

Potrivit ANM în după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, precum şi în noaptea de joi spre vineri, 30/31 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale.

Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30...35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Vineri, 31 iulie, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.