Sari la conținut

Artă în curtea Penitenciarului Vaslui 

„Pentru domnii care sunt mai în vârstă și știm că au nevoie de puțină relaxare le facem niște munți, puțină ceață care coboară, puțină mare, ceva relaxant.”

La penitenciarul din Vaslui, pereții care înconjoară curtea în care se plimbă deţinuţii şi-au pierdut griul monoton.

Ciprian Hordilă, manager de proiect: „Este cel mai mare proiect de acest gen din țară ca și suprafață pictată ca să nu mai zic de locul unde se desfășoară evenimentul. Sunt în jur de 20 de artiști din toată țara, alături de ei lucrează deținuți.”

Deținut: „Te simți altfel, deci nu mai simți presiunea unor pereți care au aceeași formă de 20 sau 30 de ani.”

***

Deținut: „E ceva frumos, uităm că suntem într-un mediu în care nu ar trebui să fim, ne place voluntariatul pentru că ne place să participăm la diferite activități.”

***

Artist: „Ideile îți vin buznă și nu ai timp să le pui în aplicare.”

Ideea proiectului le aparține administratorilor Penitenciarului Vaslui.

Comisar Nicolae Toma, purtător de cuvânt: „Văzând aceste ziduri construite noi albe s-a născut dintr-o dată ideea de a creea o notă de persnalitate a acestui loc și în același timp de a creea deținuților altă stare.”

Carmen Parteni, psiholog: „Vor merge cu imaginația în libertate sperând că libertatea le va oferi ceea ce le sugerează zidurile.”

Pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul, participanții au nevoie de o tonă de vopsea și o mie de tuburi de spray graffiti.