Atacul terorist din Tunisia afectează turismul și la Constanța

Data publicării:
nava croaziera europa

Luxosul pachebot Europa este una dintre navele care nu şi-au întrerupt croazierele în Marea Neagră. A sosit dis-de-dimineaţă în Portul Constanţa, având la bord 360 de turişti nemţi şi austrieci care nu ştiu aproape nimic despre România. Au plătit excursii de până la 100 de euro pentru a afla cât mai multe informaţii.

Tragedia din Tunis, de luna trecută, când 20 de turişti de pe o navă a companiei Costa au fost împuşcaţi într-un muzeu, a dus la scăderea numărului celor care vor să meargă în croaziere.

Asta va aduce repercusiuni şi pe Marea Neagră şi pe tot restul Europei şi chiar vom avea şi noi câteva nave anulate în acest sezon”, spune Teodor Patrichi, administratorul Terminalului de Pasageri.

Cinci nave cu 40 de sosiri în Portul Constanţa şi-au anulat deja voiajele.

O pierdere considerabilă pentru agenţii economici din Constanţa, pentru transportatori, pentru ghizi, pentru noi, agenţiile de turism, pentru restaurante, pentru atracţiile turistice. Nu mai încasăm veniturile pe care le estimam”, spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Oficialii se aşteptau anul acesta în total la 70.000 de turişti aduşi doar de vasele de croazieră şi încasări de cel puţin 7 milioane de euro. Din datele de până acum, Constanţa va pierde cel puţin 20.000 de turişti care ar fi cheltuit 2 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...