Sari la conținut
News Alert

Autocar răsturnat în Brăila. Trei persoane au murit, alte 25 au fost rănite

Foto: Agerpres

 ACTUALIZARE 15:00 Trei morți și 25 de răniți, conform unui nou bilanț.

Ora 9 şi 20 de minute. Autocarul cu 36 de oameni la bord - 33 de pasageri, doi şoferi şi un translator - se întorcea din Turcia. Tocmai ieşise din localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila, când s-a produs accidentul. Într-o curbă, şoferul a piedut controlul maşinii, a lovit mai mulţi stâlpi de pe marginea drumului şi s-a răsturnat într-un şanţ.

„Din cauza ploii şi a vitezei excesive”, spune unul dintre călători.

Şase ambulanţe SMURD, 10 salvări, patru autospeciale cu apă şi spumă şi cinci maşini de poliţie au venit imediat la locul accidentului. Nu au mai putut face nimic pentru trei copii, doi dintre ei fraţi, care şi-au pierdut viaţa.

„A început să alunece și după nu a mai rezistat, în curbă s-a răsturnat. Eu eram pe partea pe care s-a răsturnat. Am ieşit prin geam”, a povestit o tânără.

Cei care au scăpat cu viaţă din accident povestesc îngroziţi momentele prin care au trecut.

Eu dormeam, când am văzut că s-a întors, am sărit şi aşa m-am ţinut, nu ştiu nimic”, spune unul dintre călători.

În viaţa mea n-am mai văzut aşa accident. Am ajutat femeile, că erau pe jos căzute”, a povestit un martor ocular.

25 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital, doi dintre ei în stare gravă. La locul accidentului, ancheta s-a desfăşurat cu dificultate din cauza declaraţiilor contradictorii. Poliţiştii şi medicii s-au chinuit peste două ore să stabilească numărul exact al pasagerilor şi al victimelor.

Nu ne ieşeau la calcul. Şoferii declarau un număr de victime, ghida declara un alt număr, ei nu se ştiau”, a declarat Angel Trifan, medic șef al UMP-SMURD Galați.

Procurorii ajunşi la locul accidentului au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Din primele cercetări, vedeţi şi dumneavostră, încă plouă, dimineaţă ploua şi mai intens decât acum şi se pare că aceasta este cauza accidentului. Neatenţia în conducere”, a declarat Fănel Mihalcea, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Răniţii care nu au fost internaţi au fost cazaţi la un cămin din oraş.



ACTUALIZARE 11.50. Numărul victimelor accidentului de autocar a crescut. Este vorba despre trei morți și 21 de răniți. La bordul autocarului se aflau 35 de pasageri, doi șoferi și un translator. Pasagerii erau din Republica Moldova și se întorceau dintr-o vacanță în Turcia.




ACTUALIZARE 10.09. Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat la Digi24 că 15 echipaje de la Ambulanță și SMURD, atât din județul Brăila, cât și din Galați, au participat la operațiunile de salvare. El a mai spus că toate persoanele care au fost rănite și aveau nevoie de spitalizare au fost duse deja la spitalele din Brăila (16 persoane) și Galați (patru persoane).

Secretarul de stat mai spune că cei mai mulți pasageri erau din Republica Moldova.

„În jurul orei 9 si 20 de minute, în condiții de ploaie torențială, în localitatea Baldovinești, autocarul înmatriculat în Turcia, condus de un șofer turc, pierde controlul volanului sau nu efectuează o manevră de schimbare a direcției într-o ușoară curbă spre stanga”, a spus, la Digi24, Bogdan Zotoi, comisar-șef al Poliției Rutiere Brăila.

Autocarul s-a răsturnat după ce a lovit două indicatoare rutiere, a mai spus Bogdan Zotoi.



ACTUALIZARE 10.01. Doi oameni, un adult și un copil, au murit şi alte 20 de persoane au fost rănite în accidentul din Baldovinești. Peste 10 ambulanțe și trei mașini de pompieri au ajuns la fața locului. Mai multe persoane sunt prinse în autocar și sub acesta.

Autocarul se îndrepta spre Republica Moldova.

În autocar se aflau și mai mulți copii. Mai multe persoane au fost transportate la spital, a decloarat Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila.

Acesta a declarat că a fost declarat cod roșu de intervenție, procedura în cazul unui accident cu peste 10 răniți.

Din primele informații, autocarul era înmatriculat în Turcia și transporta aproximativ 50 de persoane.