Autostradă spectaculoasă peste Carpați

Data publicării:
autostrada lucrari agerpres-2

Până acum autorităţile au bătut în cuie doar o treime din traseul viitoarei autostrăzi:

- 30 de kilometri de şosea de mare viteză dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, unde trebuie construite 14 poduri, din care cel mai mare va avea 1,6 kilometri.

- ultimii 15 kilometri dintre Boiţa la Sibiu, porţiune pe care trebuie ridicate 12 poduri şi viaducte.

Rămâne să fie stabilită porţiunea de autostradă dintre Curtea de Argeş şi Boiţa. Sunt două variante, de 74, respectiv 78 de kilometri.

Dacă se va alege varianta de traseu mai scurtă, vor trebui construite 90 de poduri şi viaducte şi șapte tuneluri cu o lungime totală de 6,5 kilometri. Cel mai lung va fi cel din zona Poiana și va avea aproape 1,7 kilometri.

Traseul mai lung în loc să urmeze cursul Oltului, face o buclă spre Grebleşti, județul Vâlcea. Activiştii de mediu spun că are cel mai mic impact asupra Parcului Naţional Cozia.

Acolo deja sunt propuse nişte ecoducte şi avem o zonă critică pentru deplasarea animalelor. Vorbim în principal de urs, lup, râs. Ambele intersectează şi alte arii protejate, practic trec prin Munţii Făgăraş, site Natura 2000, şi pe lângă alt site Natura 2000 Frumoasa”, a explicat Cristian Remus Papp, reprezentant WWF România.

Promisiunile ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor a promis că va definitiva traseul autostrăzii până luna viitoare.

„Eu zic că începutul lunii iunie ne va prinde cu traseul cunoscut, ales definitiv şi vom putea să accelerăm şi mai tare ritmul atunci”, a spus Dan Costescu.

Primarii din localităţile aflate pe traseul autostrăzii spun că au mai găsit o problemă.

Sunt ceva alunecări de teren în zona satelor Pripoare şi Poiana, dar cu mult mai puţine decât s-au întâlnit pe celelalte variante”, a spus Ion Sancu, primarul comunei Perișani.

„Ai nevoie să ştii foarte bine pe ce teren construieşti, care sunt problemele de mediu, care sunt problemele de ordin social, toată partea de exproprieri. Şansele să avem probleme în timpul execuţiei dacă sau mai ales dacă SF-ul nu este făcut cum trebuie sunt foarte, foarte mari”, a explicat Ionuț Ciurea, vicepreședintele Asociației Pro Infrastructură.

Şefii din Transporturi sunt optimişti. În 2021 va fi gata întreaga autostradă estimată la 1,6 miliarde de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri