Sari la conținut

Averea lui Ioan Niculae. Când a făcut primul milion și cum a depășit miliardul de euro

Ioan Niculae a intrat în afaceri imediat după 1990 în domeniul agricol, iar apoi a înfiinţat o firmă al cărei profil era comerţul de produse petroliere şi chimice. A intrat în liga mare a afacerilor după ce a cumpărat de la stat rafinăria Astra și Societatea Naţională Tutunul Românesc. Omul de afaceri a povestit în filmul documentar „Kapitalism - Reţeta noastră secretă" cum a făcut primul milion.

„Eu cu aceste fabrici am făcut bani, cu aceste fabrici s-a creat în România InterAgro şi InterAgro însemna multe firme, de la agricultură la industrie chimică, la industrie alimentară. Pot să vă spun că primul milion era la graniţa dintre 1991 şi 1992”, spunea omul de afaceri.

Averea lui Ioan Niculae a crescut în 23 de ani la aproape 1,1 miliarde de euro. Omul de afaceri deţine InterAgro, cel mai mare jucător din industria chimică. Prin intermediul acestui grup de firme, el controlează combinatele de îngrăşăminte de la Turnu Măgurele, Bacău, Slobozia, Piatra Neamţ şi Făgăraş. Deoarece producția de îngrășăminte este bazată pe gaze naturale, InterAgro este și cel mai mare consumator de gaze din țară. De altfel, consumul combinatelor deţinute de Ioan Niculae este comparabil cu cel al întregii populații a României.

Ioan Niculae are afaceri şi în agricultură - administrează aproximativ 50.000 hectare de teren agricol, iar în 2009 a deschis prima fabrică de bioetanol din România.