Sari la conținut

Avertizarea italienilor, eronată: Brânza de oaie era, de fapt, din lapte de vacă

„În data de 18 martie, la solicitarea ANSVSA de clarificare şi de completare a informaţiilor transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, autorităţile italiene au admis faptul că, din eroare, în notificarea de alertă iniţiată în data de 16.03.2016 a fost menţionată o brânză provenită de la SC Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă”, se precizează în comunicatul ANSVSA.

Autoritatea Sanitar Veterinară spune în comunicat că „autoritățile italiene au admis că, din eroare, în notificarea inițială de acum trei zile a fost menționată o brânză provenită de la firma Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă”.

ANSVSA a solicitat deja să se facă modificări la alerta inițială, care este postată și pe secțiunea online a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente.

În plus, autoritățile de la noi au cerut și ca buletinul de analiză emis în urmă cu două zile să fie completat și să se menționeze informații ca:

- numele producatorului

- sortimentul exact de produs

- numărul lotului

- data fabricării

- data expirării

Vă reamintim că ieri, autoritățile de la noi din țară au evitat să spună clar cine este producătorul și care e cantitatea de brânză de la care a pornit alerta europeană.

Statele UE au fost deja avertizate să fie atente la brânza românească de oaie, care ar fi infectată cu E.coli. Asta după ce un copil român a fost internat în Italia cu sindrom hemolitic uremic.

Pe 5 martie, fabrica Brădet și-a retras de pe piață toate produsele fabricate în februarie - vorbim despre o cantitate de peste 20 de tone în România, dar și despre o cantitate similară retrasă de pe piața europeană.