Sari la conținut

Avioane de luptă NATO vor ajunge în România

Pe lângă avioanele de luptă ale NATO, ÎN România vor ajunge şi 200 de militari ai Alianţei Nord-Atlantice, care se vor ocupa de mentenanţa aeronavelor.

„Vom comunica la NATO aprobarea noastră pentru prezența aeronavelor de luptă NATO pe aeroporturile din România și în spațiul aerian”, a spus președintele Traian Băsescu în cadrul unei declarații de presă la Cotroceni.

România şi-a asumat de asemenea să se ocupe de unul dintre cele patru programe ale NATO privind securitatea Ucrainei, este vorba despre siguranţa cibernetică.

Iar la summitul din Ţara Galilor, preşedintele va cere întărirea flancului estic al Alianţei. Ceea ce presupune inclusiv o mai mare prezenţă a navelor NATO pe Marea Neagră. Nu se pune problema unei baze permanente, a subliniat preşedintele. În schimb, şeful statului spune că sprijinul Alianţei Nord-Atlantice poate fi consistent, mai ales în condiţiile în care acţiunile Rusiei devin iraţionale, caz în care nimeni nu ar mai putea garanta securitatea zonei.

Şeful statului mai spune că trebuie reinterpretat şi Articolul 5 din Tratat, care prevede că în caz de atac asupra unui stat membru, intervin toate celelalte. El spune că ceea ce se întâmplă în Ucraina este un „război hibrid”: Rusia trimite militari fără însemnele armatei ruse în sprijinul separatiştilor şi concentrează trupe de intimidare la graniţa Ucrainei. Aşadar, crede Traian Băsescu, NATO ar trebui să se implice.

Fiecare stat trebuie să facă față la astfel de provocări, dar în momentul în care asupra lui se fac presiuni cu armate regulate la frontiere, un sprijin pentru cei care au apărut ca „omuleți verzi” în Ucraina și Crimeea, atunci intervenția forțelor NATO este obligatorie”, a spus președintele.

O prioritate pentru România va fi, mai spune preşedintele, creşterea bugetului Apărării la 2%.