Băiat de 16 ani din Alba Iulia, înjunghiat de alţi doi adolescenţi care au vrut să-i fure bicicleta

Data publicării:
masina politie noaptea politiaromana fb-1

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Bulevardului Transilvania, o stradă pietonală extrem de circulată din Alba Iulia chiar şi la ore târzii deoarece în zonă există numeroase terase şi baruri, scrie News.ro.

Poliţiştii au stabilit că doi adolescenţi de 16 şi 17 ani au încercat să îi ia bicicleta unui alt băiat în vârstă de 16 ani, iar în momentul în care acesta a opus rezistenţă unul dintre agresori l-a înjunghiat de mai multe ori cu cuţitul.

Băiatul a ajuns cu răni uşoare la Spitalul Judeţean Alba, viaţa sa nefiind în pericol.

Cei doi adolescenţi care l-au atacat pe băiatul de 18 ani au fost identificaţi de către poliţişti, cu ajutorul martorilor care au văzut incidentul, iar duminică au fost prinşi şi ridicaţi pentru audieri. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă de tâlhărie şi vătămare corporală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri