Baroul Bucureşti discută, din nou, excluderea lui V. Ponta

Data actualizării: Data publicării:
ponta-60884

Membrii Consiliului Baroului Bucureşti se întâlnesc într-o nouă şedinţă în care subiectul îl reprezintă cererea Monicăi Macovei de excludere din rândul avocaţilor a fostului premier Victor Ponta, pe motiv că acestuia i-a fost retras titlul de doctor în Drept, scrie News.ro. Victor Ponta a fost primit în barou fără examen în baza acestui titlu.

ponta-60884

Eurodeputata Monica Macovei va fi prezentă la şedinţă, pentru a-şi susţine cererea. Pe 31 august, şedinţa Consiliului a fost suspendată la cererea sa, având în vedere că nu putea pleca din Parlamentul European.

„Vreau să mă duc la Baroul Bucureşti pentru a argumenta juridic excluderea din profesie a lui Victor Ponta, al cărui titlu de doctor în Drept a fost retras de ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Nu mă interesează personajul Ponta, ci respectarea legii”, a scris, pe Facebook, Monica Macovei.

Victor Ponta a fost prezent la şedinţa din 31 august a Consiliului Baroului Bucureşti unde a susţinut că retragerea titlului său de doctor este în procedura plângerii prealabile.

„Domnul Victor Ponta ne-a înştiinţat că a sesizat instanţa de contencios administrativ şi, într-o atare situaţie, până când hotărârea nu rămâne definitivă, evident că acest Consiliu al Baroului Bucureşti va avea în vedere acest aspect. Acest Consiliu al Baroului Bucureşti trebuie să ia în considerare hotărârea instanţei de contencios. Mi se pare normal, nu?”, a declarat Ilie Iordăchescu, decanul Baroului Bucureşti.

Cererea de excludere a lui Victor Ponta a fost depusă de Monica Macovei: „Domnule decan, vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de «doctor în Drept». Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât domnul Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercită profesia de avocat”, arată aceasta în scrisoarea deschisă trimisă decanului Baroului Bucureşti.

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.

În 23 august, Consiliul Baroului Bucureşti a luat în discuţie cererea formulată de Monica Macovei şi a decis să amâne luarea unei decizii până în 31 august, după ce fostul premier a trimis Baroului documente din care reiese că a contestat la Ministerul Educaţiei, printr-o plângere prealabilă, ordinul de retragere a titlului de doctor şi, totodată, a cerut la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea aplicării acestui ordin până la un răspuns al ministerului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri