Baroul București: Victor Ponta a devenit avocat fără concurs, pe baza titlului de doctor

Data publicării:
ponta frunte RESIZE-AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET

Baroul București a clarificat cea mai importantă necunoscută din ecuația tezei de doctorat a premierului Ponta. Într-un document oficial semnat de prodecanul doctor Ion Dragne, Baroul București a confirmat, în exclusivitate pentru „România liberă“, că premierul a devenit avocat pe baza titlului de doctor. Pe de altă parte, lucrarea sa de doctorat - “Curtea -Penală Internațională” - pe baza căreia a obţinut titlul academic, a fost demascată drept plagiat de o revistă științifică din lume, „Nature”. Dezvăluirea a fost confirmată de două comisii independente, dintre care una a Universității București, instituția unde premierul și-a susținut doctoratul în anul 2003. Din postura de avocat, Victor Ponta a câștigat 380 de mii de euro, scriu jurnaliștii România Liberă.

Baroul București confirmă informația

Documentul oficial al Baroului București care confirmă acest aspect are următorul conținut și a fost oferit pe data de 7 ianuarie, în urma unei solicitări exprese a României Libere: “Cu referire la solicitarea dumneavoastră comunicată prin e-mail în data de 05.01.2015 și înregistrată la Baroul București cu numărul 94/C06.01.2015 în temeiul aprobării Consiliului Baroului București din ședința de la data de 06.01.2015, vă aducem la cunoștință că domnul avocat Ponta Victor Viorel a fost primit în profesie la data de 01.02.2005. Primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispozițiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluționării cererii de primire. Cu considerație, prodecan Ion Dragne”.

Legea la care face referire Baroul București spune următoarele:

Articolul 16 va avea următorul cuprins: Art. 16. - (1) Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei.

(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

a) titularul diplomei de doctor în drept;

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat“.

Decanul Baroului București, Ion Ilie Iordăchescu, care a confirmat jurnaliștilor de la România Liberă că premierul a intrat în Baroul București pe baza titlului de doctor și că răspunsul scris care le-a fost oferit a fost aprobat într-o ședință a Consiliului Baroului București, spune că, în acest moment, nu se poate lua nici un fel de măsură împotriva faptului că premierul a intrat în profesia de avocat pe baza titlului de doctor în drept, deoarece nu există nici un fel de sesizare în acest caz.

Iordăchescu le-a mai declarat jurnaliștilor de la România Liberă că premierul nu poate să fie acuzat de fals, dar dacă anumiți clienți se consideră prejudiciați, ei ar putea să ceară să li se înapoieze o parte din onorariile achitate. Trebuie precizat că în acest moment premierul nu a renunțat oficial la titlul de doctor (doar și-a exprimat intenția). Pe de altă parte, Baroul București nu poate lua decizii pe baza raportului întocmit de Consiliul de Etică al Universității București, care consideră doctoratul premierului un plagiat. Ministrul Educației este cel care trebuie să valideze raportul de plagiat și apoi să ceară ca premierul să rămână fără doctorat. Asta deoarece Ponta trebuie judecat ca demnitar.

Citiți și: Universitatea Bucureşti face apel către ministrul Educaţiei privind retragerea titlului de doctor al lui V. Ponta. Sorin Cîmpeanu: Soluţia legală va fi aplicată cu celeritate
Dosarul de plagiat al lui Victor Ponta: Instanţa decide luni dacă ancheta va fi reluată

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri