Sari la conținut
News Alert

Băsescu, întrebat ce culoar de zbor va alege pentru deplasarea în Polonia: Pe cel mai sigur!

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi, în jurul orei 10.00, la reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est

Şeful statului va ajunge în jurul orei 11.50 (ora României) la Palatul Prezidenţial din Varșovia.

Reuniunea va începe la ora 12.05 (ora României), iar la ora 14.10 (ora României) va avea loc un dejun de lucru oferit de președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski.

Președintelui i s-a pus întrebarea referitoare la culoarul de zbor, în condițiile în care un avion de pasageri care trecea prin spațiul aerian al Ucrainei a fost doborât, cel mai probabil, de o rachetă trasă de separatiștii ruși, ceea ce a făcut multe companii aeriene să-și modifice traseele de zbor care includeau această regiune. Președintele Traian Băsescu, alături de alți lideri occidentali, a acuzat Rusia că este direct responsabilă pentru această tragedie, pentru că i-a înarmat și i-a susținut politic pe separatiștii ucraineni.