Bastionul Postăvarilor, închis în plin sezon turistic

Data publicării:
bastionul postavarilor google maps

Bastionul Postăvarilor, construit la mijlocul secolului al XV-lea, este cu lacătul pus. Administratorul bastionului este în concediu, iar turiştii care vin îi văd doar zidurile groase de doi metri şi firidele în care, în trecut, erau instalate tunuri de calibru mic.

„Este un lucru rău, pentru că am făcut 1.500 de kilometri, vrem să vizităm comorile naţionale ale României şi nu putem vedea nimic, decât din afară. Am vrea să intrăm”, spune un turist străin.

Agenţiile de turism arată că numărul turiştilor creşte în august, în zona Braşovului.

Angajatul care era alocat acestui bastion este în concediu, se întoarce doar pe 23. Întrebarea mea, oarecum retorică, este de ce i s-a permis angajatului, mai ales în perioada aceasta să plece în concediu”, a spus Claudiu Coman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Mai mult, Bastionul Postăvarilor ar putea rămâne închis şi după ce angajatul se întoarce din concediu. Firma din subordinea Consiliului Judeţean vrea să îl cedeze instituţiei superioare, pentru că nu îl vede rentabil. Iar birocraţia acestei tranzacţii ar putea să mai ţină bastionul cu porţile ferecate.

Este un mare păcat, mai ales că acolo, în spate, chiar la Bastionul Postăvarilor este staţia de autobuze turistice şi autocare şi toţi turiştii coboară acolo. Este acel muzeu, acea prezentare electronică a Braşovului, care chiar e foarte frumos făcută şi realizată şi este un punct de interes important pentru turiştii care vin să afle despre Braşov şi vin să ne viziteze”, este de părere Cristian Macedonschi, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Brașov.

Preţul unui bilet de vizitare pentru Bastionul Postăvarilor este de patru lei. Fortificaţia, situată în colțul de nord-est al cetații Brașovului, a fost construită între 1450 și 1455.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri