Sari la conținut

Biziday | Cât costă construcția unei case de la zero

Mai toți proprietarii evaluează o clădire în termeni de costuri de construcţie și de locație. Scapă din vedere că, odată construită, casa trebuie întreţinută şi, în funcţie de materialele din care este făcută, întreţinerea poate fi modică sau, din contră, foarte scumpă. Oamenii se gândesc însă în primul rând la faptul că locuinţa lor trebuie să reziste în timp. Prin urmare, aproximativ 75 la sută dintre proprietari aleg să o construiască o casă din cărămidă.

„Este un material natural, durabil, rezistent în timp şi la factori de îmbătrânire sau la diverşi factori externi și are o soliditate mult mai mare decât a multor altor materiale care există pe piaţă”, spune Sergiu Petrea, arhitect.

Şi cam aici se opresc avantajele casei din cărămidă, susţin specialiştii, căci facturile pentru întreţinerea acesteia nu sunt deloc mici. Potrivit acestora, deşi casa poate să primească electricitate şi căldură de la panouri solare, are nevoie de un strat mai gros de izolaţie, atât în interior, cât şi în exterior. Iar izolaţia suplimentară nu este deloc ieftină.

„Poţi să construieşti o casă total independentă energetic. O casă în care, odată ce ai investit la cumpărare, să nu mai trebuiască decât, poate peste 20 de ani, să mai investeşti într-o renovare a ei. Dar, în rest, nu mai plăteşti factură de curent electric, nu mai plăteşti factură de energie termică”, spune Cătălin Butmălai, constructor case din lemn.

O casă independentă energetic poate fi construită pe structură de lemn, dar asta nu o face mai ieftină decât una din cărămidă.

Asta pentru că deși materialele de construcţie sunt mai ieftine, costurile se compensează cu sistemele de încălzire de ultimă generaţie care transformă locuinţa într-una ieftin de întreţinut.

„Ai o şansă mult mai mare acolo să îţi recuperezi banii, să îţi recuperezi investiţia având nişte facturi mult mai mici la întreţinerea casei, la consumul energetic”, spune Cătălin Butmălai.

Casa din lemn se construieşte mai repede, este mai flexibilă şi mai puţin periculoasă în caz de cutremur. Când vine vorba de durata de viața, o astfel de construcţie poate rămâne în picioare chiar și un secol dar cu condiția să fie bine făcută.

Au apărut chiar și case din paie. Nu, nu sunt precum paianta din care erau făcute casele bătrâneşti, ci sunt paie adaptate tehnologiei. Constructorii spun că, pentru o astfel de casă, facturile sunt foarte mici.

„Casele noastre sunt foarte bine izolate termic şi fonic. De exemplu, dacă trebuie să plătim o mie de euro pentru încălzirea casei normale, pentru timpul iernii, la noi, încălzirea ar costa poate 150 de euro”, spune Grzegorz Gorski, constructor case din baloți de paie.

O astfel de casă este construită doar din materiale naturale. Baloți de paie se găsesc peste tot unde se cultivă grâu sau secară. Chiar dacă nu par, baloţii sunt foarte rezistenţi. Un perimetru din baloţi de paie ajunge să susţină 3,7 tone pe metrul liniar. Cu alte cuvine, susţine fără probleme o casă cu mansardă.

„Noi lucrăm cu lemn, paie, pământ nisip, balegă, rumeguş. Nu putem să considerăm balotul care este făcut pentru un grajd şi animale, că este acelaşi cu balotul pe care putem să-l folosim în construcţie”, spune Grzegorz Gorski.

Grzegorz, arhitect de meserie, a învățat să construiască case din baloți de paie în Marea Britanie și Polonia. În doar doi ani a ridicat deja opt astfel de construcții.

Materialele este adevărat că sunt mai ieftine, dar manopera costă mai mult. Dacă considerăm costul casei pe termen lung, 30 de ani, 50 de ani, atunci putem să observăm că, de fapt, casa asta ne-a costat mai puţin”, spune Grzegorz Gorski.

Este drept că acest gen de construcţii sunt mai pretenţioase decât una clasică, din cărămidă. De exemplu, este foarte important să nu ajungă apa în zidărie și de aceea zidurile au nevoie de o izolație specială.

În străinătate, casele ecologice nu mai sunt tocmai o noutate. Din 2020 regulile europene impun inclusiv în România construirea unor case independente energetic, care generează facturi mici pentru întreţinere.

În România, o casă de calitate medie, din cărămidă, ajunge undeva la 400 de euro pe metru pătrat.

O casă din lemn costă 250, maximum 300 de euro pe metru pătrat, iar pentru o casă din baloți de paie ar trebui să plătiți în jur de 200 de euro metru pătrat de construcție. Asta de la proiectare până la cheie. Cu alte cuvinte, o casă de 100 mp, cu finisaje medii, din cărămidă ajunge până la 40 de mii de euro, una din lemn ar costa în jur de 30 de mii de euro, iar pentru o casă din baloți de paie ar trebui să plătiți cel mai puțin, 20 de mii de euro. Când vine vorba de casele premium, investiția se dublează, dar și calitatea și economiile cu întreținerea casei sunt de două ori mai mari.