Sari la conținut
News Alert

BIZIDAY. De ce să nu-ţi pui bază în pensia de la stat

România îmbătrâneşte într-un ritm accelerat şi nu ieri, de azi, ci de 26 de ani. Grija anilor de după pensionare este probabil ultima pe lista preocupărilor pe care le are un tânăr de 20 de ani, abia intrat pe piaţa muncii și confruntat cu provocarea imediată de a supraviețui.

Pentru cei trecuţi de prima tinereţe, după 55 de ani, e deja cam târziu pentru a economisi sumele necesare pentru o bătrâneţe liniştită.

Americanii au făcut chiar un ghid al pensionării, unul care merge aplicat foarte uşor şi în România, dar numai atât timp cât tânărul angajat este conştient că cea mai sigură cale de a avea o pensie decentă este să strângă singur bani pentru ea, fără a se baza pe sistemul public prea mult.

Sunt în jur de şase milioane de salariaţi în România, dintre ei însă doar 4,5 milioane contribuie la sistemul public de pensii. Restul sunt muncitori la negru.

De fapt, chiar muncitorii la negru sunt primii care abandoneaza sistemul public. Chiar dacă unii dintre ei, puțini, își fac un plan de cotizații la stat, duc de acasă bani de contribuție socială, chiar dacă oficial nu muncesc niciunde.

Adevărata problemă a sistemului public de pensii este că, odată intrat pe deficit în 2007, la momentul asimilării pensiilor cooperatiste în sistemul comun, an de an minusul dintre sumele aduse de angajați și cele necesare pentru plata pensiilor a crescut.

Deși cele mai negre estimări, cele care arătau că în urma reducerii CAS, deficitul sistemului public de pensii va depăși anul acesta 20 de miliarde de lei, probabil nu se vor adeveri, trendul de îmbătrânire a populației se va inversa abia peste 20 de ani și, este de presupus, până atunci deficitul sistemului public de pensii va continua să crească.

Între timp, trecerea la fondurile publice administrate private pe pilonul II nu a adunat sume cu adevărat semnificative.

După aproape opt ani de contribuție, un angajat are în cont acum aproximativ 5.000 de lei. Cât i-ar ajunge să trăiască decent la bătrânețe acești bani adunați în opt ani? Două luni? Două luni și jumătate?

Revenind la studiul făcut de americani, un angajat care are până în 30 de ani ar trebui să depună într-un fond de pensii în jur de 20% din câştigul anual.

În România, câştigul mediu anual se ridică la puţin peste 22.000 de lei, ceea ce ar înseamna că, la final de an, un salariat ar trebui să aibă în contul pentru pensionare în jur de 4.400 de lei. După cum arată datele de la autoritatea pentru supraveghere financiară, aceasta este însă suma pe care un român o poate aduna abia în opt ani.

Când vine însă vorba despre pensiile facultative, cele pentru care nu trebuie, dar poți depune lunar bani, separat de contribuţiile sociale, românul este încă destul de sceptic. Puţin peste 300.000 de salariţi din ţară au un astfel de contract încheiat pentru bătrâneţe în condiţiile în care ar fi nevoie de o sumă medie de 150 de lei lunar pentru a-şi asigura o pensie de peste 2.000 de lei. Suma medie trebuie depusă însă timp de cel puţin 30 de ani.

Studiile americanilor spun că, după vârsta de 30 de ani, salariaţii ar trebui să aibă deja în cont cam de două ori echivalentul câştigului mediu anual, deci, aplicat situaţiei din România, calculul arată că cei care muncesc deja de cel puţin zece ani, ar trebui să aibă în cont în jur de 45.000 de lei.

Românii au economii în valoare de aproape 32 de miliarde de euro, după cum arată ultimele date de la Banca Naţională, însă sub formă de depozite bancare şi nu în fondurile de pensii private.

Diferenţa dintre români şi oricare alt stat mult mai obişnuit cu termenul de economisire pentru pensionare este că, în cele mai multe cazuri, patronul este cel care îi vorbeşte angajatului despre pensiile facultative. Şi tot patronul este cel care se ocupă de virarea banilor în cont, în numele salariatului. Este un bonus acordat în pachetul salarial şi de pe urma căruia patronul poate deduce diverse taxe. Acest lucru este posibil şi în România însă puţini sunt cei care acordă astfel de bonusuri. Practica este cel mai des folosită în cadrul multinaţionalelor, companii care vin cu metode și standarde occidentale.