Sari la conținut

Bucureştiul, altfel de Sărbători. Schimbările anunţate de Firea

Bucureştiul nu va mai avea o singură zonă amenajată de sărbătoare în acest an, ci patru, a anunţat la Digi24 primarul general al capitalei, Gabriela Firea.

Ea a declarat că se doreşte implementarea unui concept unic de abordare a evenimentelor de sărbători, de tipul celor organizate la Viena.

„Sunt patru zone de mare interes, pe lângă Universitate, unde în continuare vor fi evenimente, bradul împodobit, târg de cadouri, spectacole, vor mai fi în Piaţa Constituţiei 120 de căsuţe cu produse tradiţionale, un patinoar în aer liber, casa lui Moş Crăciun, renii lui Moş Crăciun, terase.

Totodată, în Centrul Vechi e primul an în care sărbătorile din această zonă a Capitalei vor fi marcate în mod deosebit, iar în plus, toate cafenelele, restaurantele vor avea voie să iasă pe domeniul public, în faţa lor, cu produse tradiţionale.

La Ateneu, în Piaţa Enescu, va fi un brad roz, un proiect cu Fundaţia Renaşterea, dedicat drept simbol femeilor din România, cu semnalul să aibă grijă de sănătate. Vor fi muzică ambientală, produse tradiţionale şi multe spectacole.

De Revelion, vor fi un spectacol şi foc de artificii în Piaţa Enescu, care se va uni cu Piaţa Revoluţiei”, a afirmat Gabriela Firea.