BUSINESS CLUB. Comisia Europeană a lansat procedura de infringement împotriva României şi Suediei

Data publicării:
Berlaymont Comisia Europeana -AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET-1

Acordul bilateral este suspendat încă din 2005, dar tocmai acea suspendare a avut efecte neplăcute pentru guvernul român. Potrivit înţelegerii, oamenii de afaceri cu cetăţenie suedeză, printre care şi fraţii de origine română Ioan şi Viorel Micula, beneficiau de facilităţi fiscale pentru investiţiile din zonele defavorizate. În 2005, ca să poată adera la Uniunea Europeană, României i s-a cerut să suspende acele facilităţi, deşi, potrivit acordului cu Suedia, ar mai fi trebuit să fie valabile câţiva ani. După ce au pierdut faciliăţile fiscale, fraţii Micula au dat România în judecată la o curte de arbitraj comercial. Şi au câştigat. Cu tot cu penalităţi, despăgubirile pe care statul trebuie să le acorde se ridică la 178 milioane euro.

Uniunea Europeană îi interzice guvernului să acorde despăgubirile pe motiv că reprezintă ajutor de stat. Tot UE a interzis ca fraţii Micula să fie iertaţi de datoriile la stat în contul banilor câştigaţi în instanţă. Ţara noastră şi Suedia nu sunt singurele în această situaţie. Comisia Europeană a demarat procedura de infringement şi împotriva Austriei, Olanda şi Slovaciei pentru tratate asemănătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri