Sari la conținut

Business Club | Legea „Big Brother” primeşte undă verde

Legea depinde de preşedinte, care poate să o întoarcă sau să o promulge. Sunt slabe şanse să fie întoarsă, pentru că intrarea pe circuitul legislativ a fost decisă la o întâlnire la Cotroceni. O altă scăpare ar putea fi contestarea la Curtea Constituţională.

Prin această lege, operatorii de telefonie sau de servicii de internet vor trebui să pună la dispoziţia instituţiilor statului care sunt abilitate datele despre convorbiri, trafic şi chiar de localizare.

Dacă în unele cazuri se pot justifica aceste controale, alte prevederi sunt mai puţin plăcute pentru cetăţeni. Furnizorii de servicii de comunicaţie sunt obligaţi să stocheze timp de șase luni anumite date ale abonaților pentru a fi trimise, la cerere, autorităților.

Cum majoritatea cetăţenilor români au un telefon sau o conexiune la internet, atunci cam toată populaţia este privită de sus de „Big Brother”.

În urmă cu mai mult de un an, legea a picat la Curtea Constituţională. Dar a fost readusă în discuţiile după atentatele de la Charlie Hebdo de la începutul anului.

Legea a fost şi este criticată pentru că încalcă drepturi ale omului, iar statul poate afla ce fac românii în vieţile lor private.