Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Vechiul RADET dispare, problemele rămân

Guvernul a anunţat în ultima perioadă mai mute alternative pentru restructurarea RADET. Cel mai probabil va alege varianta falimentului.

Andrei Gerea, ministrul Energiei: Părerea mea este că intrarea RADET-ului în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai buna variantă, o dată - pentru că Primăria nu are posibilitate, nici RADET-ul, să recupereze toate acele penalități, evident nu pot asigura în acest moment un ritm al plăților.

RADET este în subordinea Primăriei Capitalei, iar cea mai mare parte a datoriilor sale de aproape 900 de milioane de euro este către o companie a Guvernului, ELCEN. Dacă acceptă falimentul RADET, Guvernul renunță practic la banii pe care îi avea de recuperat de la distribuitorul de apă caldă și căldură al Capitalei.

Datoriile RADET către ELCEN au crescut foarte mult după aderarea României la Uniunea Europeană, când capacitatea Guvernului de a subvenționa regia de termoficare a fost limitată. A intrat în sarcina Primăriei Capitalei să suporte o parte din prețul gigacaloriei livrate populației. Banii au început să ajungă cu întârziere la furnizorul de agent termic ELCEN, care a început să pună poprire pe conturile RADET. Și astfel nu au mai rămas fonduri pentru investiții, iar RADET a intrat într-un cerc vicios al datoriilor și pierderilor.

Ultima oară când regia de termoficare a Capitalei a fost pe profit a fost în 2010. Un profit scriptic, din activitatea de bază, pentru că datoriile s-au acumultat constant. Anul trecut a avut pierderi de 72 de milioane de euro. Noul distribuitor de agent termic, care ar lua naștere în urma falimentului RADET, ar scăpa de datoriile de 900 de milioane de euro, dar ar moșteni infrastructura învechită și un model de afaceri complet neperformant. Aproape un sfert din agentul termic transportat de RADET este pierdut prin conductele care, în proporție de 80%, sunt vechi de trei decenii.

Falimentul RADET ar avea multe în comun cu procesul de restructurare a minelor. Vechea Companie Națională a Huilei are și acum datorii de un miliard de euro către stat. Nu va mai putea să plătească vreodată acești bani, pentru că activitatea sa a fost transferată în 2012 către nou-formatul Complex Energetic Hunedoara. Chiar și fără datoriile minelor pe care le-a primit, Complexul nu a reușit să facă performanță și, în doar doi ani, a strâns datorii noi de 200 de milioane de euro. Fondul Monetar Internațional a cerut lichidarea sa, recomandare pe care guvernul a respins-o.