Câini maltratați în adăposturile Primăriei. Politicieni și ONG-uri cer demisia conducerii ASPA

Data publicării:
caini hingher blur

Asociaţiile care apără drepturile animalelor cer demisia celor de la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Este dovada clară a tot ceea ce spunem noi de atâta timp. Este o bătaie de joc generală. Tot ce se întâmplă acolo este o ilegalitate: cruzime faţă de animale, intrări de câini, ieşiri. Conducerea ASPA ar trebui să îşi dea demisia în masă”, spune Anca Tomescu, reprezentant al Vier Pfoten.

În urma reportajului Digi24 în care se arată neregulile grave din adăposturi, şi politicienii cer demisia conducerii ASPA.

„Rareori am fost atât de şocat. Acei indivizi trebuie pedepsiţi cu închisoarea. Cer public acest lucru. Este exclus ca astfel de evenimente sa aiba loc într-o ţară civilizată a UE”, spune liberalul Puiu Hașotti.

Legea spune clar că în timpul capturării, rănirea şi mutilarea câinilor este interzisă.

„La capturarea, manipularea, încărcarea câinilor fără stăpân în autovehicule şi transportul acestora se interzic următoarele: lovirea, rănirea, mutilarea în orice mod a câinilor; manipularea acestora într-un mod care le provoacă dureri sau suferinţe inutile”, se arată în normele de aplicare a legii privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Între timp, Parchetul a fost sesizat în cazul maidanezilor chinuiți în adăposturile Primăriei Capitalei. Pe baza imaginilor, ASPA a identificat cele trei persoane din imaginile difuzate de Digi24, pe care le acuză de rele tratamente aplicate animalelor.

Reprezentanţii autorităţii mai spun că acţiunea a fost premeditată şi că cei implicaţi ar fi primit bani din partea unui ONG pentru a realiza filmarea şi a discredita ASPA.

Conform datelor oficiale, în ultima jumătate de an, 16.500 de maidanezi au fost ridicaţi din Bucureşti, 3.000 au fost eutanasiaţi şi 8.000 - adoptaţi. Încă aproape 50.000 de câini ar fi liberi pe străzile Capitalei, potrivit estimărilor autorităților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri