CAMERA ASCUNSĂ. „Oferta” unui hipermarket din Capitală: aproape 1 kilogram de mere mai puțin față de etichetă

Data publicării:
pacaleala3

Afişul amplasat la standul cu mere arată că pentru două kilograme și jumătate trebuie să plătim 7 lei și 99 de bani, ceea ce și facem.

Achiziţia este aparent profitabilă. Cântărită, lada cu mere are 1 kilogram și 800 de grame. Dacă scoatem și fructele din ambalaj constatăm că lada goală are şi ea 200 de grame. Astfel, din cele 2 kilograme și jumătate de mere primim în realitate doar 1 kilogram şi 600 de grame pentru aceiași bani.

„Ne tentează că sunt la ofertă și omul ce zice, e la ofertă și când ajunge acasă cu un kilogram și jumătate și mai și plătim cutia iar cu ea nu avem ce face”, spune o gospodină.

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului spun că astfel de practici sunt des întâlnite.

Este o practică înșelătoare iar amenda este de la 50 la 50.000 de lei. Nu adunăm cartonul pentru că noi nu mâncăm carton”, declară Marius Dunca.

Reprezentanţi Kaufland recunosc problema, dar susţin că diferenţa de gramaj nu este atât de mare.

„Inspectorii ANPC au constatat un gramaj de 2,1 kg/ cutie, faţă de 2,5 kg/ cutie declarate pe etichetă. Cutiile cu mere nu sunt sigilate, produsele se află la vedere, astfel încât clienţii pot manipula marfa, îşi pot alege cele mai mari mere, plecând astfel cu o cutie personalizată”, se arată în comunicatul Kaufland.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului spun că nici calitatea produselor indicată pe etichetă nu corespunde cu marfa.

„Vedem că scrie pe cutie calitatea superioară sau 1, aici se vede că sub nicio formă nu sunt de calitatea 1. Au găuri, sunt lovite, sunt mere mici. Iar o practică înșelătoare”, adaugă președintele ANPC.

În urma controalelor, inspectorii au retras aproape jumătate de tonă de mere din supermarketurile Kaufland din Bucureşti şi au dat o amendă de 5.000 de lei. Reprezentanţii magazinului nu au contestat amenda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri