Sari la conținut

Canicula a încins electrocasnicele

Penele de curent şi variaţiile de tensiune ard câteva zeci de mii de aparate electrocasnice pe lună. Singurii care se bucură sunt producătorii de electricitate. Consumul a fost cu 25% mai mare decât într-o perioadă normală de vară.

În ultima săptămână, pe caniculă, România a consumat la fel de mult curent electric ca în timpul iernii, adică aproape 8.000 de megawaţi în orele de vârf.

Cel mai mare consum de electricitate a fost pe 22 iulie, la prânz, iar cel mai scăzut a fost duminica trecută. Cum în weekend au fost cele mai ridicate temperaturi din an, cifrele mai mici în consum se explică prin reducerea activitaţii industriale.

Încercarea oamenilor de a se răcori în apartamente are şi consecinţe, în special pentru frigidere. Mulţi utilizatori setează temperatura foarte jos şi produsul nu face faţă.

„Cu cât încercăm să facem mai mult rece, automat motorul va merge mai mult. Încercăm să băgăm şi apă minerală, şi pepene şi mâncare, oale cu ciorbă”, spune Constantin Săndulescu, tehnician reparații electrocasnice.

Din cauza fluctuaţiilor de tensiune în această perioadă, numărul defecţiunilor la aparatele electrocasnice creşte cu până la 30%. De aceea, sfatul general valabil este ca atunci când plecaţi de acasă, să scoateţi aparatele din priză.

Componentele cel mai des înlocuite la un frigider sunt termostatul şi motorul.

Canicula a afectat şi reteţelele de distribuţie. În zona Olteniei, 16 pene de curent au avut loc din cauza temperaturilor foarte mari.

„Au fost localizate în nouă oraşe din Dolj, Olt, Mehedinţi şi Teleorman. Timpul de remediere a fost de 45 de minute, excepţie făcând cazurile în care a fost necesară înlocuirea transformatoarelor de distribuţie, acest tip de lucrări putând să ajungă la patru ore”, a declarat Angelica Barbu, reprezentant CEZ.

Compania Electrica nu a furnizat informaţii despre penele de curent care au afectat consumatorii în această perioadă, iar Enel spune că nu s-au înregistrat evenimente deosebite în reţeaua sa.