Sari la conținut
News Alert

Cazul cobailor umani | Primele mărturii

Rudele pacienţilor internaţi la psihiatrie spun acum că le-a trecut prin gând faptul că bolnavii primeau medicamente experimentale. Şi asta pentru că li se făcea rău de la tratament. Mărturisec însă că nu li s-a dat niciodată să semneze un act pentru astfel de teste.

„Nu nu, nu am primit nimica. Nu am semnat nimic decât biletul de voie când am scos-o de acolo şi am readus-o înapoi. Atât”, spune un bărbat.

O luat două injecţii. De la injecţiile alea i-o fost tot mai rău şi a căzut în cap. I-o dat o injecţie la lună şi de acolo...”, afirmă un altul.

Aceleaşi mărturii le-au ascultat astăzi şi procuorii care investighează cazul. Zeci de oameni din tot judeţul Arad au fost interogaţi.

Între 40 şi 50 de pacienţi şi aparţinători au venit astăzi să răspundă la întrebările procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Ei au fost întrebaţi despre relaţia pe care au avut-o cu suspecta, despre medicamentele pe care primeau ei sau membrii familiei lor şi care au fost efectele acestor medicamente.

Procurorii au refuzat deocamdată să dea declaraţii despre caz.

Nici cei de la spital nu vorbesc despre cele întâmplate. Oprită în continuare de la declaraţii de către procurori, conducerea Spitalului Judeţean Arad ne-a transmis că activitatea secţiei de psihiatrie se desfăşoară normal. Şi că numărul medicilor care sunt în acest moment la muncă este suficient pentru a avea grijă de pacienţi.

Familiile pacienţilor sunt revoltate.

Medicul Delia Podea de la Spitalul Judeţean Arad a avut cele mai multe contracte cu companiile farmaceutice pentru testarea de noi medicamente. Potrivit datelor din anchetă, onorariul pentru un astfel de studiu era de 70 de mii de euro. 90% din bani îi păstra medicul iar restul mergea în bugetul spitalului unde lucra.  

Doctorița din Arad care și-ar fi transformat pacienții în cobai a fost arestată