Sari la conținut
News Alert

Cazul Hexi Pharma și teoria implicării serviciilor. Reacții după declaraţiile suprinzătoare ale fostei soţii a lui Dan Condrea

Întrebare: Ne spuneaţi că domnul Condrea a fost ofiţer SIE sau agent SIE. De unde a rezultat această informaţie?

Laura Georgescu, fosta soție a lui Dan Condrea: L-am întrebat. Nu mi-a răspuns nimic. De regulă, el îmi respundea cu un NU ferm sau cu un DA ferm. Dacă nu mi-a răspuns nimic înseamnă că era agent SIE.

Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei de control SIE: „În mod sigur, domnia sa nu a fost ofiţer al Serviciului, ofiţerii Serviciului de Informaţii Externe nu îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Cei de la Serviciu, domnul Ungureanu, ne-au spus că nu există niciun fel de conflict între SIE şi SRI sau alte instituţii ale statului”, a declarat pentru Digi24 Mihăiță Calimente .

Seria declaraţiilor-şoc ale fostei soţii a lui Dan Condrea nu se opreşte aici, însă. Afirmaţiile Laurei Georgescu adâncesc şi mai mult misterul care înconjoară culisele afacerii Hexi. Femeia spune că ştia de câţiva ani că firma nu respecta reţeta originală a dezinfectanţilor vânduţi în spitale.

„Am simţit că ceva nu e in regulă şi am zis că de ce să nu declar absolut tot ce îmi aduc aminte, tot ce ştiu, dacă tot pun o acţiune pe rol. De ce să tăinuesc informaţii, că poate un procuror, poate un judecător altfel vede probele. Aia că nu e concentraţia am aflat-o din calculatorul de acasă unde intrasem într-o fişă de producţie” , a declarat fosta soție a lui Dan Condrea.

Fosta soţie a lui Dan Condrea susţine că acesta ar fi beneficiat de protecţie din partea Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor în urmă cu 10 ani. Ea a menţionat un anume domn Georgescu care ar fi protejat interesele Hexi Pharma în Parlamentul României.

Actualul şef al Comisiei respinge o astfel de acuzaţie.

„Nu exista niciun deputat Georgescu în Comisia de sănătate. Chiar sunt indignat de faptul că numele Comisiei de sănătate a putut să apară în aşa ceva”, a declarat pentru Digi24 Corneliu Buicu, actualul șef al comisiei.

Petru Movilă, care era membru în Comisia pentru sănătate în 2006, neagă și el: „Dar nu avem atribuţii în acest sens! (Reporter: Încercam să lămurim, nu dumneavoastră, poate alţi colegi.) Nu, deci eu sunt în Comisia de sănătate de 12 ani şi niciodată Comisia de sănătate nu a făcut aşa ceva, pentru că avizarea unor produse, materiale sanitare, se face pe baza analizelor efectuate în instituţiile Ministerului Sănătăţii Publice”.

Poliţiştii s-au întors astăzi la sediul Hexi Pharma pentru ridicări de documente. La ele au asistat şi unul dintre directorii companiei, Flori Dinu. Aceasta a făcut astăzi primele declaraţii de când a izbucnit scandalul şi a răspuns acuzaţiilor apărute în Gazeta Sporturilor, legate de sumele de bani pe care Hexi Pharma le-ar fi plătit managerilor de spitale pentru ca produsele de proastă calitate să fie, totuşi, achiziţionate.  

Citiţi şi:

Fosta soţie a lui Dan Condrea spune că patronul Hexi Pharma a fost agent SIE şi că a fost filat de SRI
VIDEO. Prima reacţie a directorului Hexi Pharma
Poliţiştii ridică noi documente de la sediul Hexi Pharma