Sari la conținut

Cazul polițistului decedat | MAI: În timpul anchetei nu putem face declarații

Ca răspuns la solicitările mass-media referitoare la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină, Direcţia Informare şi Relaţii Publice transmite următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.

Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză”, se arată în comunicat. 

Citește și:

Obiceiurile vicepremierului. Noi mărturii: coloană oficială, la meci și la mănăstire

Noi dezvăluiri în cazul Gabriel Oprea. Autoritățile tac, oamenii vorbesc

Polițist mort în coloana oficială | O tragedie, multe întrebări și niciun răspuns

Mărturii șocante despre accidentul polițistului din coloana lui Gabriel Oprea

Cazul poliţistului decedat | Demisia în locul tăcerii

Cristian Tudor Popescu: Polițistul a murit pentru „interesul național”

C.T. Popescu: „Și polițistul a zis: Hop! Oprea! Ia să mă duc eu să-i fac puțină escortă!”

Gabriel Oprea, apărat de un lider de sindicat: „Nimeni nu l-a obligat pe agent să urce pe motocicletă!”