Ce facem dacă ne întâlnim cu un urs. Sfaturile jandarmilor

Data publicării:
urs digi

Un tânăr american a fost atacat astăzi de un urs, la marginea Brașovului. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei brașovene, Ciprian Aldea, vine cu sfaturi: ce trebuie să facă și mai ales ce nu trebuie să facă turiștii atunci când le apare un urs în față.

Acesta a explicat că incidentul a avut loc pe un traseu turistic în zonă împădurită, în afara zonei locuite a Braşovului.

„Oamenii se pot întâlni cu animale, atâta timp cât sunt în mediul lor. De aceea e indicat să facem cât mai mult zgomot, deplasările să le facem în grupuri, ca să preîntâmpinăm astfel de incidente”, a spus Ciprian Aldea.

„Cel mai important e să nu ne abatem de la traseele marcate. Animalele le evită, având mirosurile turiștilor. Dacă sunt văzute, e bine să facem zgomot, să nu fugim. Altfel, declanțăm instinctul animalului de a urmări prada”, a adăugat el.

Ciprian Aldea a precizat că, în urma incidentului de azi, jandarmii patrulează zona, alături de polițiști și jandarmii montani, pentru a-i avertiza pe turiști și pentru a se asigura că animalul nu mai este în zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri