Cei opt turişti blocaţi de furtună în Parâng au fost salvaţi, după patru ore

Data publicării:
transalpina

Opt turişti, printre care şi un copil, au rămas blocaţi timp de peste patru ore în masivul Parâng, sâmbătă după-amiază. După ce au lăsat autoturismele să staţioneze pe Transalpina, au plecat pe jos la o plimbare pe munte, fiind suprinşi de o furtună puternică. S-au adăpostit sub stânci şi au cerut ajutor, o echipă de salvamontişti plecând pe urmele lor.

Misiunea echipei de salvatori este extrem de dificilă, pe fondul condiţiilor meteorologice severe, transmite corespondentul Digi24 Craiova. Vântul bate cu putere, acesta fiind şi motivul pentru care au rămas blocaţi în mijlocul furtunii care i-a luat prin surprindere.

Grupul format din opt persoane, inclusiv un copil, călătorea pe Transalpina cu autoturisme. Turiştii au decis să părăsească maşinile, pentru a face o plimbare. Au fost astfel surprinşi de intemperii la o altitudine de 2000 m.

Actualizare ora 20:00 Salvamontiştii au reuşit să ajungă la turiştii blocaţi pe munte, transmite corespondentul Digi24.

Actualizare ora 23:00 După mai bine de patru ore în care nu s-au putut deplasa din cauza furtunii abătute peste munte, cei opt turişti au fost salvaţi. Urmăriţi desfăşurarea evenimentelor în materialul următor:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri