Sari la conținut

Centru de informare turistică într-un sat fără turişti

La intrarea în satul Garvăn, pe locul unei foste clădiri a CAP-ului, o echipă de muncitori lucrează de zor la construirea centrului de informare turistică. Au deja o întârziere de câteva luni, aşa că graba muncitorilor este cu atât mai mare. Oamenii spun, însă, că turişti nu prea sunt.

„Ei sunt turişti... De unde să fie?”, spune un localnic.

„Vin, dar trec în Deltă, au trafic mare. Noi suntem un sătuc pe cale de dispariţie”, spune un altul.

„Era mai bine o farmacie, o grădiniţă, un părculeţ pentru copii”,

Reprezentanţii primăriei recunosc că nu au turişti, dar speră ca aceştia să apară după ce se va construi centrul.

„Ei vin, merg către mare, trec prin această zonă fără să oprească, fără să bucure de bălţi, amenajări piscicole şi alte obiective care pot fi”, a spus Sorin Alecu, viceprimarul comunei Jijila.

Turiştii care vor ajunge, totuşi, în sat se vor putea informa despre ruinele Cetăţii Dinogeţia, care se află, însă, în afara localităţii. Nici măcar spaţii de cazare nu sunt în sat.

„În comună nu avem, dar în zonă, chiar în Luncaviţa, de curând s-a deschis o agropensiune, mai sunt în construcţie acolo, pe la Măcin mai e un hotel”, mai spune Sorin Alecu.

La doar 12 kilometri distanţă, în comuna Luncaviţa există un alt centru de informare. Aici, însă, activitatea turistică este mult mai dezvoltată, în localitate au fost deja construite șase pensiuni, iar căile de acces către obiectivele cu potenţial turistic au fost modernizate.

„În ultimii ani s-au dezvoltat activităţile de turism, sunt multe pensiuni care se construiesc din fonduri europene. În general este un turism de weekend, oamenii vin de la corturi până la - acum - la cazare în Parcul Natural Munţii Măcinului ”, a spus Ștefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa.

În total, în judeţul Tulcea urmează să se construiască prin fonduri europene şapte centre de informare turistică.