Sari la conținut

Chuck Hagel vine în România. Prima oprire: Portul Constanţa, unde discută cu Mircea Duşa şi vizitează USS Vella Gulf

Vizită la nivel înalt în Portul Constanţa: secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, este aşteptat joi, la Constanţa, de ministrul Apărarii Naţionale, Mircea Duşa. Pe agenda vizitei celor doi oficiali se afla parteneriatul strategic dintre cele două state, dar şi o vizită la bordul crucişătorului USS Vella Gulf, care a acostat marţi în Portul Constanţa.

Chuck Hagel, marţi, 3 iunie, la Bruxelles. FOTO: defense.gov

Ministrul american al Apărării aterizează încă de miercuri seară pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, dar din raţiuni de securitate nu sunt publice informaţiile privind ora aterizării sau locul în care va înnopta oficialul.

Joi dimineaţă, Chuck Hagel şi Mircea Duşa discută în Portul Constanţa despre sprijinul pe care îl vor acorda Statele Unite României în actualul context din vecinătatea estică, despre importanţa măsurilor de reasigurare la nivel aliat, stadiul operaţionalizării proiectelor SUA din România, dar şi teme referitoare la agenda aliată în perspectiva summitului NATO din Ţara Galilor.

După declaraţiile comune în faţa presei şi a delegaţiei oficiale, secretarul de stat american şi ministrul român al Apărării Naţionale vizitează crucişătorul USS Vella Gulf, aflat în Portul Constanţa până pe 6 iunie.

Vella Gulf este dotată cu un arsenal complex de rachete şi cu interceptori de rachete balistice şi torpile. Cu o lungime de aproape 180 de metri şi cu aproximativ 400 de oameni la bord, crucişătorul american participă la mai multe exerciţii maritime alături de aliaţii NATO.

USS Vela Gulf este cea de a patra navă militară trimisă anul acesta de Washington în Marea Neagră după fregata USS Taylor, USS Donald Cook şi distrugătorul USS Truxton.