Circulaţie îngreunată din cauza vremii nefavorabile

Data publicării:
circulatie

Comisarul Paul UIieru de la Centrul Infotrafic al IGPR precizează care sunt zonele cu probleme în trafic.

Dispeceratul de Poliţie al judeţului Ilfov a informat că circulaţia a fost reluată pe DN1A, în Mogoşoaia, unde un pasaj a fost inundat. Încă se circulă în coloană pe DN Centura Bucureşti.

SITUAŢIA traficului rutier în timp real AICI


În judeţul Argeş au fost impuse restricţii pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN73, între Câmpulung şi limita cu judeţul Braşov, în vederea facilitării intervenţiei utilajelor de deszăpezire. Autotrenurile şi celelalte autovehicule care depăşesc această masă vor fi oprite în locuri special amenajate înainte de a intra pe segmentul restricţionat, atât în judeţul Argeş, cât şi în judeţul Braşov.

În judeţul Braşov, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire. Pe principalele drumuri naţionale (DN1, DN73, DN13, DN1A, DN11), dar şi pe cele secundare, sunt prezente filtre de poliţie, care verifică dacă autovehiculele sunt echipate cu anvelope de iarnă.

Cel mai greu se circulă pe DN1A şi este posibil ca în orele următoare să se impună restricţie pentru traficul greu.

În judeţul Vrancea, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN2N Dumbrăveşti - Jitia (drum naţional secundar, cu trafic redus), în zona Bordeşti, din cauza unor copaci doborâţi de vânt pe partea carosabilă. Se estimează că circulaţia va fi reluată normal peste o oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri