Cluj: Incendiu într-un cămin pentru vârstnici. Șase bătrâni au ajuns la spital

Data publicării:
masina de pompieri

Şase bătrâni au ajuns la spital intoxicaţi cu fum în urma unui incendiu izbucnit într-un cămin pentru persoane vârstnice din Sălicea, judeţul Cluj, unde erau cazaţi, în total fiind evacuate 18 persoane. Îngrijiri medicale a primit şi o asistentă care a făcut un atac de panică, informează News.ro.

masina de pompieri

Incendiul a izbucnit marţi, în jurul orei 11.00, la un cămin de bătrâni din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, în judeţul Cluj.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, la faţa locului au intervenit trei autospeciale pentru stingerea incendiului, o ambulanţă cu un medic de terapie intensivă, o ambulanţă de prim ajutor şi două echipaje pentru victime multiple.

În clădirea cu parter şi două etaje se aflau cazaţi 24 de bătrâni, dintre care 18 au fost evacuaţi, iar şase au fost transportaţi la spital, fiind intoxicaţi cu fum. Totodată, şi o asistentă care a făcut un atac de panică a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

”Se aflau în clădire 24 de persoane, dintre care şase au fost intoxicate cu fum, aşa că au fost transportate la spital. Situaţia este sub control acum. Incendiul a pornit dintr-o cameră, din cauza unui scurtcircuit la un televizor. Nu a fost flacără, ci mai mult fum, care s-a extins în toată clădirea”, a declarat primarul comunei Ciurila, Teodor Cristinel Pop.

Pompierii fac cercetări pentru a identifica sursa exactă a incendiului, iar între timp persoanele evacuate vor fi cazate la un alt azil din zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri