Cod galben de furtuni și ploi în aproape toată țara

Data publicării:
Ploaie ploi vant vremea meteo - Guliver Getty Images-1

ACTUALIZARE 10.36. Informarea meteo de vreme rea a fost transformată de meteorologi în cod galben de ploi torențiale, pentru aproape toată ţara.

Din această după-amiază, de la ora 16.00 și până mâine la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40....50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.


Până marţi noaptea, la ora 23.00, va fi în vigoare o infomare meteo de furtuni şi ploi torenţiale, valabilă pentru cea mai mare parte a ţării. Vor fi intervale de timp cu averse, frecvente descărcări electrice, însoţite şi de vijelii şi căderi de grindină. În plus, mai ales la deal şi la munte, pe arii restrânse se vor strânge peste 40 l/mp.

Schimbarea vremii este cauzată de avansul unui aer bogat în umezeală de deasupra Mării Mediterane. Ploile vor cuprinde, în zilele următoare, cea mai mare parte a ţării, iar nuanaţele mai închise la culoare ne sugerează că vor fi şi cantităţi de apă însemnate.

Pe de altă parte, atmosfera se va răcori substanţial până la mijlocul săptămânii.

Temperaturile maxime vor continua să scadă treptat, iar vremea va deveni răcoroasă miercuri şi joi, când maximele nu vor mai depăşi 26...27 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri