Cod portocaliu de ploi, până mâine, în patru județe

Data publicării:
ploaie umbrele getty

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi pentru județele Gorj, Vâlcea și Argeș, și nordul județului Dâmbovița, valabil din această seară, de la ora 20.00, până mâine la ora 10.00.

În judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş şi în zona de munte a judeţului Dâmboviţa, va ploua abundent, iar cantităţile de apă vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

De asemenea, a fost emis cod galben pentru 14 județe din centrul, sudul și vestul țării, valabil de astăzi, de la ora 16.00, până mâine la ora 16.00.

Ploile se vor intensifica şi extinde în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona montană aferentă. Vor fi mai ales averse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În sudul şi sud-vestul teritoriului vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...55 km/h, iar în sudul Banatului şi pe crestele montane se vor depăşi temporar 70 km/h, potrivit meteorologilor.

Pe de altă parte, a fost emisă și o avertizare nowcasting de vânt puternic pentru județul Sibiu, valabil între orele 09.20 și 15.30.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri