Sari la conținut

Cod roşu de inundaţii în judeţul Braşov

În comuna Dumbrăviţa din judeţul Braşov, pârâul Hamaradia a ieşit din matcă şi a inundat curţile a două gospodării şi 30 de hectare de teren agricol. Drumul judeţean care asigură accesul în comună a fost şi el acoperit de apă.

„În 77 o fost aşa puternică. De atuncea n-o mai fost”, spune un localnic.

„Plouă record pentru Dumbrăviţa, de 12 ani de când sunt primar, 80 de litri aproape pe metru pătrat”, declară primarul comunei Dumbrăviţa.

În judeţul Cluj, un localnic de 65 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce pământul i-a alunecat de sub picioare pe un pod afectat de inundaţii.

„S-a surpat pământul de sub picioare şi şi-a dat cu capul de bortura de beton”, spune o femeie.

Din partea autorităţilor judeţene, au ajuns în comunele afectate trei comisii mixte pentru a stabili pagubele. Din comisii au făcut parte reprezentanţi ai ISU, dar şi ai Prefecturii Cluj.

Autorităţile locale susţin că nu au bani pentru a plăti toate pagubele.

După ce vor fi finalizate evaluările, datele vor fi trimise la Consiliul Judeţean Cluj, dar şi la Guvern pentru a obţine finanţare.

„A mai fost aşa ceva aici prin zonă? În 70 aşa a venit şi atunci a rupt pe aici. Atunci nu au fost atâtea minuni”, răspunde un localnic.

Oamenii au rămas şi fără apă potabilă.

"Deci toată apa este afectată. Da, tot, tot, tot. E nămol, pietre, lemne, tot au băgat în ea", spune un bărbat.

Probleme cu apa sunt şi în mai multe localităţi din Arad, printre care şi comuna Tauţ.

Pompierii militari lucrează şi acum pentru a decolmata albia pârâului din localitate şi pentru a-i ajuta pe localnici să scoată nămolul din curţi.