Sari la conținut
News Alert

Codul galben de inundaţii, prelungit pe râuri din 21 de judeţe

Noua avertizare cod galben emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) intră în vigoare joi, la ora 13.00 şi este valabilă până vineri, la ora 13.00. 

Potrivit avertizării, inundaţii locale se pot produce pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur superior (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Timiş superior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Prahova, Trotuş (judeţele Harghita şi Bacău), Bârlad (judeţele Iaşi şi Vaslui), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut, pe sectorul amonte de acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani). 

De asemenea, joi, între orele 13.00 şi 23.00, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi viituri rapide pe râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în zonele de deal şi munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Galaţi.