COLECTIV. Raportul Direcției de Sănătate Publică Bucureşti privind infecţiile nosocomiale din spitale ar fi incomplet

Data publicării:
foto logo colectiv club imagine colectiv ro-4

În urmă cu două săptămâni izbucnea scandalul infecțiilor nosocomiale. Doctorul Adrian Stănculea a recunoscut atunci că trei pacienți au murit din cauza unor bacterii luate din spital. „Sperăm ca măcar de data asta să se înțeleagă. Sunt lucruri pe care le-am tot spus, dar n-au fost auzite. Poate pentru spitalul nostru va fi mai bine”, spunea Stănculea.

Potrivit RISE Project, DSP-ul a prelevat atunci probe biologice pentru a vedea cât de gravă e situația. În total, 15 probe. De pe saltele, pereți, mobilier și cearceafuri. La secția de Terapie Intensivă inspectorii nu au găsit nici o bacterie, deși laboratorul spitalului a identificat în luna noiembrie, în zeci de probe, Piocianic și Acinetobacter, cele două bacterii care pot fi mortale la pacienții cu arsuri.

Inspectorii DSP au mai fost la Spitalele Bagdasar Arseni, Grigore Alexandrescu și Floreasca. Din analizele preliminare pentru probele preluate de la celelalte unități a reieșit că nu există germeni care pot provoca infecții nosocomiale.

Jurnaliștii RISE Project au intrat în posesia unor documente interne de la Spitalul de Arși care arată că pacienții din accidentul Colectiv au fost colonizați acolo cu șase bacterii mortale pentru starea lor gravă. Cu toate acestea, Direcția de Sănătate Publică (DSP) le-a găsit doar pe cele mai inofensive atunci când a venit în control la spital.

Nu e pseudomonasul, dar asta nu e obligatoriu. Şi în raportul DSP-ului sunt nişte culturi care sunt pozitive pe secţia de Arsuri, nu pe Terapie Intensivă. Au fost şi la Terapie Intensivă şi au luat probe şi de acolo şi din câte ştiu eu, au ieşit negative. Noi n-am mai luat acum, dacă au luat ei”, a declarat pentru Digi24 Adrian Stănculea şeful Secţiei ATI, Spitalul de Arsuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri