Sari la conținut
News Alert

Concurență record la Școala de Poliție

Cele peste o mie de fete care visează la o carieră în Poliţie au încercat astăzi să treacă de probele fizice. Denisa are 25 de ani şi, deşi este căsătorită şi are un copil, nu crede că-i prea târziu să-şi schimbe complet traseul profesional.

Denisa Trandafir, candidat: Stabilitatea unui loc de muncă și un salariu satisfăcător cu care pot să-mi întrețin familia și să le ofer o viață mai bună.

La fel de hotărâte sunt şi celelalte candidate. Multe dintre ele au fost respinse la Academia de Poliţie din Bucureşti, dar speră că vor trece examenul de la Câmpina, unde probele sunt mai puţine şi mai uşoare.

Îmi era foarte frică la rezistență. Am dat și la Academie și am picat”.

Îl am ca idol pe tatăl meu, un exemplu foarte bun, și am zis să duc mai departe, să fie o moștenire de familie”, spun candidatele.

Şi băieţii au susţinut probele fizice. Nici n-au fost admişi şi unii văd deja partea goală a paharului.

Are multe dezavantaje. Faptul ca salariile sunt cum sunt, unii conducători auto sau infractori iau în batjocură această meserie și îi iau peste picior pe agenții de poliție”.

Vreau să duc tradiția familiei mai departe deoarece și tatăl meu a absolvit această școală”, spun candidații.

În acest an s-au înscris 3.200 de candidaţi pentru cele 505 de locuri disponibile. Opt locuri sunt repartizate celor aparţinând minorităţilor naţionale, însă noutatea acestui an este faptul că a fost scoasă limita de vârstă pentru candidaţi - 27 de ani. Astfel, în premieră, printre cei înscrişi a fost şi un candidat care avea 40 de ani, care însă nu s-a prezentat apoi la probele fizice.

Valeriu Simion, purtător de cuvânt al Şcolii de Poliţie Câmpina: Cred că este o meserie destul de atractivă în rândul tinerilor, salariul care vine o dată pe lună este sigur, nu știu dacă este chiar așa de motivant, dar din câte se preconizează se pare că de la anul va crește puțin.

Probele de admitere se termină vineri, când va avea loc examenul scris la limba română şi o limbă de circulaţie internaţională.