Consiliile judeţene, mână largă la cheltuielile cu bunuri şi servicii

Data publicării:
CJ galati

Consiliul Județean Galați este cel mai mare consumator de servicii de telefonie, mobilă și fixă. În primele șapte luni ale anului, instituția a plătit peste 500.000 de lei pe astfel de servicii. Asta în condițiile în care factura medie a celorlalte consilii județene a fost de aproape 100.000 de lei.

Suma este însă de 50 de ori mai mare dacă facem o comparație cu cea plătită de consilierii din Giurgiu - doar 16.000 de lei.

Tot consilierii judeţeni din Galaţi sunt cei care au plătit cel mai mult pe curăţenie: peste 43.000 de lei în şapte luni, de 30 de ori mai mult decât colegii din Brăila.

Diferenţele sunt chiar mai mari dacă ne uităm la cheltuielile cu abonamentele de televiziune şi internet. Spre exemplu, Consiliul Judeţean Bacău a plătit de 400 de ori mai mult furnizorilor de televiziune decât instituţiile similare din Neamţ, Satu Mare sau Vaslui.

Totodată, facturile pentru internet ale Consiliului Judeţean din Dolj s-au ridicat la 69.000 de lei din ianuarie până în iulie. Adică de 2.461 de ori mai mult decât în Iaşi, în timp ce Consiliile din Brăila şi Hunedoara au beneficiat gratuit de internet de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Consiliul Judeţean Vâlcea este campion la cheltuielile pentru rechizite: 180.000 de lei în șapte luni, față de doar 1.700 de lei la Consiliul Județean Galați.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri