Sari la conținut

Constanța. Accident cu un mort și opt răniți

Accidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 22.00, și a fost anunţat de martori la 112. Impactul a fost atît de puternic, încât scaunele microbuzului au ajuns pe şosea, iar autoturismul s-a făcut scrum.

Pasagerul autoturismului a murit carbonizat, iar şoferul este acum în stare gravă la spital.

Anchetatorii cred că viteza este principala cauză a accidentului. Şi martorii spun că şoferul maşinii apăsase prea tare pedala de acceleraţie şi oricât ar fi încercat, şoferul microbuzului nu mai putea evita impactul.

Podul care traversază Canalul Dunăre-Marea Neagră era împânzit azi-noapte de maşini de poliţie, ambulanţe, dar şi maşini de descarcerare.

„Așteptam microbuzul, am întors capul și am auzit impactul, zgomot mare...și a luat foc instantaneu! (Cine a avut viteza mare?) Cel cu Loganul care a trecut!”, a povestit un martor ocular.

Şoferul microbuzului spune că s-a trezit cu maşina în faţă, iar impactul nu mai putea fi evitat.

Imediat, autoturismul a luat foc şi până au ajuns pompierii flăcările l-au mistuit. Pasagerul din maşină a murit, şoferul este în stare gravă, iar șapte călători din microbuz au ajuns şi ei la spital.

Circulația în zonă a fost întreruptă mai bine de trei ore.