Sari la conținut

Controale amănunțite la granițele României 

Cozi de aproape opt kilometri şi nervi întinşi la maximum în Vama Borş. Şoferii şi-au pierdut răbdarea să stea în maşini ore în şir.

- „Avansează foarte greu, stau în jur de două ore jumate nu cred că am făcut un kilometru și după cum spun colegii cred că o să mai dureze încă patru ore până ieșim din țară”.

- „Zice că se verifică actele, se scanează. Voi întârzia la descărcare, programul de condus se termină și stăm aici”.

- ”Eu cred că există și treaba asta cu atentatele”, sunt doar câteva dintre părerile șoferilor.

Nicio maşină, TIR sau camion nu intră şi nu iese din ţară fără să treacă prin filtrul de control, aşa că s-a suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră.

„Măsura are caracter temporar, scopul fiind prevenirea tranzitării frontierei de către persoane provenite din state aflate în zonele de conflict care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe”, a declarat comisar-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Bihor.

Şi punctul de trecere Nădlac II de pe autostrada A1 a fost aglomerat toată ziua.

Aglomeraţie este şi pe sensul de intrare în ţară la Nădlac, autoturismele ocupă în totalitate punctul de trecere al frontierei, pentru camioane însă timpul de aşteptare este mai mare, coloana de camioane măsoară în mijlocul zilei aproximativ patru kilometri.

Cozile au început de joi seară.