Copil bătut cu pietre în curtea școlii

Data publicării:
camera scoala captura

Imaginile de pe camerele de supraveghere ale instituţiei surprind momentul în care băiatul iese din curtea şcolii cu mâna la tâmplă. Este singura dovadă pe care au părinţii acestui băiat, a cărui viaţă abia pâlpâie acum.

Băiatul de 14 ani, din comuna Slobozia, judeţul Argeş, s-a dus la şcoala unde învaţă sora lui mai mică, să îi ceară cornul şi laptele. Acolo s-ar fi certat cu alţi copii, iar unul l-ar fi lovit cu pietre până l-a alungat.

A venit copilul acasă plângând ca i-a dat un băiat cu piatra în cap și l-am intrebat te doare? Da, mă doare”, a spus Gabriela Funie, mama copillui.

A doua zi, băiatul şi-a pierdut cunoştinţa şi nu şi-a mai revenit.

L-am dus la Mozăceni, la spital, după aia, de acolo m-a trimis cu el la spitalul din Piteşti, i-au făcut tomograf, ne-au spus că este foarte grav şi după aia ne-a trimis la Bucureşti”, a declarat Aurelia Funie, sora băiatului. .

Medicii spun că starea copilului este foarte gravă.

Pacientul a fost admis în data de 19 februarie în jurul orei 12, operaţia a decurs trei ore fără incidente, din păcate starea pacientului se menţine gravă, iar şansele lui, ca şi prognostic, sunt extrem de grave. Cea mai profundă stare de comă”, a spus medicul Radu Rizea de la spitalul Bagdasar Arsenie.

La şcoala unde a fost lovit nimeni nu a anchetat serios incidentul.

Elevii susțin că piatra a fost dată de către un copil, dar în umărul acestuia. Profesorul de serviciu nu știe ce s-a întâmplat”, a spus directorul școlii din Slobozia, Sidonia Tănăsoiu.

Inspectorul s-a deplasat acolo. Să stabilim cauzele, condiţiile şi eventual vinovatul. Copilul a intrat în şcoală, a ieşit, s-au petrecut cam la limita şcolii cu exteriorul”, a adăugat inspectorul școlar ISJ Argeș, Dumitru Tudosiu.

Una din întrebările la care ar trebui să răspundă ancheta este cum de un copil poate fi atât de violent.

Problema violenţei este abordată doar post factum, adică după ce se întâmplă, în şcoala românească lipsesc acele programe care să prevină aceste comportamente, fac referire în special la programele de dezvoltare de abilităţi socio-emoţionale”, a precizat psihologul Marius Rusu.

Chiar dacă va fi identificat vinovatul, fără nicio urmă de îndoială, acesta nu va răspunde penal, dat fiind că presupuşii agresori nu au decât 9-10 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri