Sari la conținut

Copil captiv într-un puţ. Soluţia propusă de Oana Furnică, salvatoarea unei fetiţe într-o situaţie similară

Oana Furnică, tânăra care, în 2001 a salvat un copil căzut într-un puţ, a vorbit la Digi24 despre situaţia de astăzi, de la lângă Roşiorii de Vede. Acolo, un copil de aproape doi este captiv într-un puţ, la o adâncime de 16 metri. Misiunea de salvare este dificilă şi durează de peste nouă ore.

„Dacă cineva ar fi intrat după el, cred că l-ar fi readus la suprafaţă mult mai repede.

Sunt 16 metri adâncime, e drept că eu am intrat la şase metri, dar dacă ar intra cineva, cred că ar reuşi să îl readucă la suprafaţă pe copil”, a spus Oana Furnică.

Ea le-a transmis părinţilor să aibă încredere şi speranţă.

Ea a reamintit experienţa personală prin care a trecut în urmă cu 16 ani, când a salvat un copil la fel de mic, căzut într-un puţ, la o adâncime de şase metri.

Avea atunci 18 ani şi 40 de kilograme. S-a lăsat convinsă să intre după fetiţă şi după o încercare ratată din lipsa luminii, a reuşit să o scoată la suprafaţă şi să o salveze.