Cristian Tudor Popescu: Ce este pentru români Basarabia, acum?

Data publicării:
MARS UNIRE RO-MOLDOVA facebook 12.07

Jurnalistul încearcă și un răspuns, într-o notă de amărăciune: „În spatele dorinței de unire se ascunde o mărire, o formă de naționalism, o nostalgie a României mari. Ideea e să se măreasca România, de fapt, asta e în spatele dorinței, să luăm un teritoriu și să mărim România, nu e vorba de oamenii de acolo, de frații noștri, cum îi tot numesc marii noștri naționaliști, pentru că ce se întâmplă cu oamenii ăia nu ne interesează. Pot să moară acolo, nu fac știre, aici, în România”, spune Cristian Tudor Popescu.

În aceeași măsură, se poate pune și întrebarea: Dar moldovenii de ce vor unirea? „Pentru că e o scurtătură spre UE. Așa ne văd pe noi frații moldoveni: ca o scurtătură către UE, nu ca frați. (...) Sună cinic și trist, dar am fost în Basarabia, știu ce e acolo. (...) Eu, ca bucureștean, ca român din vechiul regat, în clipa în care îmi auzeau accentul ăsta al meu dă București, nu pot să spun că erau foarte fericiți. Nici nu mă urau pentru asta, dar nici nu se bucurau”, a povestit Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul consideră că „lucrul cel mai trist în legătură cu ce se întâmplă în Republica Moldova este locul pe care îl ocupă în ştirile din România, în presa din România. Nu știu dacă se califică pentru locul 4. Sau chiar deloc. Noi acum vom cădea în audienţa emisiunii, pentru că vorbim despre Republica Moldova. Probabil că ar trebui să moara vreo 1.000 de oameni în Piață, acolo, ca să ajungă pe locul 2-3 o știre din Chișinău. Asta în ciuda faptului că aproape 70 % dintre români, potrivit unui sondaj recent, se declară în favoarea unirii cu Republica Moldova. Dar oamenii ăştia îi văd pe fraţii de peste Prut, cum sunt numiți ei de 25 de ani încoace? Îi văd cu adevărat? Cu cine doresc ei să se unească? Și eu doresc, dar cu cine dorim să ne unim, de vreme ce nu vrem să le vedem fețele acestor oameni, nu ne interesează viețile lor, nu ne interesează ce se întâmplă? Și se-ntâmplă lucruri cu ei, acolo, teribile!”, subliniază Cristian Tudor Popescu.

În clipa de față, Moldova este în pragul destrămării ca stat, pentru că nu mai au soluții, consideră jurnalistul.

„Stalin spunea că dacă într-o țară sunt fracturi prea mari economice între diverse regiuni, posibilitatea dezmembrării e mare. Indiferent de poduri de flori, de Ștefan cel Mare, limbă, tradiție, cultură, Ion și Aldea Teodorovici și ce mai vreți dumneavoastră”, atrage atenția Cristian Tudor Popescu.

O mare parte din vină pentru situația în care a ajuns Moldova o poartă și actuala guvernare proeuropeană, spune Cristian Tudor Popescu. „Au compromis opțiunea proeuropeana acest guvern, pe bună dreptate. Ăsta nu e un guvern proeuropean, e un guvern pro-euro, pro un miliard și ceva de euro (dolari – n.r.) furat din bănci, între care una de stat, și nu se știe cine. Sub acest guvern. Acolo se întâmplă – asta dă măsura întârzierii Republicii Moldova, se întâmplă ce se întâmpla în România la sfârșitul anilor 90 – fenomenul devalizării băncilor de către conducerile lor”, arată Cristian Tudor Popescu.

Pe de altă parte, jurnalistul consideră că șansele Moldovei de a se îndrepta către un viitor mai bun sunt anihilate de aceeași mare problemă pe care o are cu o corupție generalizată. „Oamenii ăia de acolo strigă să vină DNA, au și ei o caricatură de DNA acolo, CNA îi zice, un fel de PNA al lui Amariei de pe vremea lui Năstase. Moldova e cu un pas în spatele nostru mereu”, menționează editorialistul.

„Deci se întâmplă lucruri extrem de grave acolo, dacă ar avea alegeri anticipate acum, ar câștiga partidele proruse. O evoluție mai gravă decât asta e greu de imaginat”, a punctat jurnalistul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri