Sari la conținut

Cristian Tudor Popescu, despre Gabriel Oprea: Va juca un rol foarte important în politica românească

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de părere că e posibil să se inverseze raportul între PSD şi UNPR, având în vedere migraţia politicienilor. "Domnul Oprea va juca un rol foarte important în cele ce se vor întâmpla în politica românească", a spus jurnalistul la Digi24. 

Gabriel Oprea este un surfer al politicii româneşti, mai spune Cristian Tudor Popescu. "Stă pe placa aia de lemn şi de câţiva ani încoace face la un nivel mai înalt sportul pe care l-a practicat partidul lui Voiculescu. Acum îl face domnul Oprea. Adică îşi pregăteşte nişte pitoni, nişte cârlige de care să se agaţe. Se apropie anul electoral şi dânsul vrea să cadă în picioare, cum a mai căzut, indiferent de situaţie. Ca oricând să poată spune: „da eu n-am spus, domnule! Eu am spus să rămână doamna Kovesi. Nu m-am opus la modificarea Codurilor?”. În noua orânduire, tratată drept lumina, dânsul se aranjează pentru ce va fi să fie. În acelaşi timp nici nu lasă presiunea pe tovarăşi, amintindu-le în fiecare moment: „Bă, fără mine, sunteţi terminaţi. De mâine, Ponta nu mai eşti prim-ministru dacă nu mai vreau eu", a spus jurnalistul la Digi24.