Cristian Tudor Popescu: Domnul Iohannis îi cere demisia domnului Oprea, știind că n-o să și-o dea

Data publicării:
cristian tudor popescu la digi24 septembrie 2015-3

Întrebat, astăzi, cum vede relația cu un guvern condus de un premier și de un vicepremier cărora le-a cerut demisia, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Instituțional complexă”.

Cuvântul complexă din ce a spus domnul Iohannis – și și-a însoțit acest cuvânt cu un zâmbet de actor hollywoodian, pe care l-a plasat în această conferință de presă de un număr neobișnuit de ori - înseamnă ceva foarte precis, că domnul Oprea nu-și va da demisia, asa cum nu și-o dă nici domnul Ponta. Asta înseamnă situație instituțională complexă”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„E o situație în care domnul Oprea poate rămâne, cu sprijinul PSD, în continuare la guvernare. Însă domnul Iohannis mizează pe faptul că domnul Oprea este compromis major şi continuă să se compromită, a depășit penibilul. Este revoltător. Bănuiesc ca pe mulți oameni de bun-simț din ţara asta când îi vad figura la televizor, în clipa asta, îi apucă durerea de cap. Şi, pe acest fond, pe care şi l-a creat singur Oprea, prin atitudinea de sfidare și nesimțire zile în şir, domnul Iohannis vine și îi cere demisia, știind că n-o să și-o dea, dar accentuând în acest fel poziția complexă - hai să fiu și eu diplomat ca domnul președinte Iohannis! - a domnului Oprea”, a adăugat jurnalistul.  

Citiți și: 

Klaus Iohannis: L-am sfătuit pe dl Oprea să-și dea demisia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri