Criza refugiaților | România ia măsuri sporite de securitate

Data publicării:
granita - captura

Camerele cu termoviziune sunt folosite acum în special la graniţa României cu Serbia. Poliţiştii reuşesc să identifice de la zeci de kilometri eventualele mişcări ale refugiaţilor care vor să treacă ilegal graniţa cu România. Au fost aduse mai multe autospeciale dotate cu aparatură de supraveghere în zonele în care patrulele poliţiştilor nu pot acoperi întreaga suprafaţă a frontierei.

Frontiera cu Serbia este cel mai greu de supravegheat, tocmai de aceea în această perioadă paza a fost întărită. Poliţiştii spun că dintre cei depistaţi trecând ilegal frontiera cei mai mulţi au fost iranieni, irakieni, sirieni şi afgani.

Autorităţile române se tem ca exodul refugiaţilor din Siria şi Irak să nu ajungă şi la graniţele României, iar frontiera cu Serbia poate fi un punct nevralgic. Suprafaţa care trebuie monitorizată nu este deloc de neglijat. Din totalul de 2.070 de kilometri de frontieră externă cu Uniunea Europeană, 546 reprezintă graniţa României cu Serbia, ţară în care se află deja mii de refugiaţi.

Avem în vedere intensificarea cooperării între autoritățile naționale de aplicare a legii privind securitatea frontierei de stat, creșterea capacității operative la frontiera cu Serbia prin mijloace tehnice și aparatură de observare fixă și mobilă pe timp de zi și timp de noapte”, a declarat ministrul Gabriel Oprea.

Sunt şi mai multe misiuni de patrulare terestră în zonele în care de obicei graniţa cu Serbia este forţată de imigranţi.

Supravegherea celor peste 500 de kilometri de frontieră, consideraţi a fi vulnerabili, este dublată de la Bucureşti. Aici, din centrul de supraveghere, ofiţerii urmăresc orice mişcare sau posibilă intenţie de trecere ilegală a graniţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri