Sari la conținut

Cu 12 milioane de euro, primăria a reușit să repună pe picioare stațiunea Amara

Patru milioane de euro au fost investiți într-un parc dendrologic cu o suprafață de peste 64 de hectare. Este cea mai mare zonă verde din sudul României și este unic în sud-estul Europei datorită speciilor de plante de aici.

Banii europeni au mers și în infrastructura stațiunii, care a fost complet refăcută în ultimii ani. Pe lângă banii atraşi până acum, edilii din Amara mai au două proiecte de șapte milioane de euro, care așteaptă să fie aprobate. Asta în condițiile în care la șapte ani de la aderare, mai bine de un sfert dintre primarii din Ialomița nu au luat din buzunarul Europei nici măcar un euro.