Curtea Constituţională: S-au schimbat doar structura şi compoziţia politică a Guvernului, nu programul de guvernare

Data publicării:
sala CCR ccr ro-3

CCR aminteşte într-un comunicat că sâmbătă, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate formulată de PDL şi o serie de parlamentari neafiliaţi.

Curtea a reţinut în esenţă, că art.3 al Hotărârii nr.1/2014, contestată în cauză, prevede în mod expres că Guvernul, în componenţa aprobată prin aceeaşi Hotărâre, "şi-a asumat Programul de guvernare, astfel cum a fost prezentat în şedinţa Camerelor reunite din data de 21 decembrie 2012 şi aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.45/2012, angajamentele Uniunii Social Liberale fiind preluate şi asumate de formaţiunile politice care compun şi susţin Guvernul"”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Curtea menţionează că şi Acordul guvernamental transmis de Guvern la solicitarea sa, semnat de Victor Ponta, în calitate de prim ministru al României, şi de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, prevede, la art.1, că „Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) face parte din formula guvernamentală şi îşi asumă programul Guvernului 2013-2016, adoptat de către Parlamentul României la data de 21 decembrie 2012”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri